Sometimes…

Sometimes I feel loneliness more than everything… I don’t know why…

Let me tell you a little story… After I graduated school I moved to Cluj-Napoca for university. As you probably know I studied Medical Radiology and Imaging. In Romania that is a 3 years faculty and if you want you can apply for a Master Science Degree program and after to a PhD program or another courses like that. Well I came in Cluj-Napoca, as I said, and I started some kind of a new life, by my own. I mean I had to pay my bills by my own, I had to cook for myself and I had to go to bed early to be able to wake up next day to go to school. Hehe… I think that calls my mom an adult life. Or maybe not?

Back to our story… When I was in my first year of RadSchool I had a lot of classes and so little time for myself. A little break from the story – when I was in high school I did handmade in my free time and I played musical instruments. BTS (this is not that famous singers group, it is Back To Story)… I used to fill my free time with art but there I hadn’t free time… So little by little I started to do nothing in that liiiittle free time I had.

Fast forward to the time after I graduated. After I finished my BSc degree I applied for a MSc program in medical radiology again but it was an easy one. I mean we had I think 4-5 classes/week afternoon and I had time to work in a real hospital, you know? But between these two things I had a lot of time to do… Nothing. What do you think I did? Yup… I slept… A lot. My life was just sleep – eat – go to work – sleep – eat – go to school – eat – sleep. And again. And again. And again.

Present thoughts…

Many of my friends “blamed” me because sometimes I worked in three hospitals in the same time or I had 2 or 3 jobs. Yes… It is not easy… And you can’t even take care of yourself. You can’t eat healthy and you start to have a bad habits, obviously… But I knew myself. I knew if I didn’t do anything in that gaps between things… I’d started to think about things like loneliness. Why I don’t have a relationship?! Good question… I will write another post about this in the future when I’ll get ready for this…

I am in vacation now… And I’m remembering why I don’t use to take breaks from what I do… And why I use to have many jobs in the same time or why I use to do many things in the same time. Because if I have time to do nothing… I have time to think about how lonely I am and after that I have time to be depressed.

I think it is more easily for me to be anytime tired instead of feeling lonely or unloved..

Sometimes I feel sad and lonely… Sometimes…

Advertisements

Perfecțiunea imperfecțiunii

E ziua în care împlinesc 25 de ani imperfecți. Am ieșit de ceva vreme să merg la primărie să îmi schimb buletinul. Și când am ajuns afară am văzut fulgii de zăpadă perfecți. Ninge cu hexagoane perfecte. De-a lungul timpului omul s-a inspirat din perfecțiunea naturii pentru diferite lucruri sau acțiuni. Aș spune totuși imperfecțiunea naturii. Pentru ca nimic nu e ferit de boală – de imperfecțiune. Eu văd totul foarte diferit de mulți oameni pe care îi cunosc… Și asta e o imperfecțiune. Îmi place mult să apreciez ce e frumos la fiecare om. Să încerc să văd partea plină a paharului și să admir frumosul din om. Sigur… Asta e o imperfecțiune.

În primii mei ani de viață am fost slăbuț. Apoi am tot oscilat. Iar ulterior am început să pun multe kilograme. Și anul ăsta, ca în fiecare an, îmi propun să slăbesc… Hahaha… Eu mereu am încredere în mine! Sper să nu mă dezamăgesc și anul acesta! O alta imperfecțiune.

Cum scriam în articolul anterior… Mereu am avut așteptări de la oamenii din jur. O altă imperfecțiune… Și mereu îmi promit că nu mai am. Dar nu merge. Apoi am discutat cu un prieten de-al meu de suflet. Un drag prieten căruia îi mulțumesc că mă ajută în a mă autocunoaște la nivel psihoemoțional. Vorbind cu el am realizat că am așteptări de la oamenii pe care îi iubesc.

O altă imperfecțiune este că iubesc necondiționat. Și nu doar într-o relație de iubire, prietenie, familie. Din păcate sau din fericire încerc să îmi iubesc colegii, prietenii, pacienții, oamenii cu care mă întâlnesc prima data sau pe care nu i-am întâlnit niciodată, nu am vorbit vreodată, dar pe care îi stimez enorm.

Nu judec pe nimeni. Îmi fac păreri despre oameni pentru că am impresia ca e o trăsătură umană tipică, întipărită în ADN-ul nostru de homo sapiens sapiens… Dar de aproximativ un an nu mai judec pe nimeni… Fie el de altă rasă, religie, sex, orientare sexuală sau de gen, naționalitate, comportament, treaptă socială etc. Și oarecum dacă iubești asa cum trebuie nu ai cum să și judeci în același timp. O altă imperfecțiune.

Nu prea mai există în vocabularul meu cuvinte ca “urăsc” sau “taci odată”… Nu vreau să utilizez cuvinte care sunt menite să jignească ori să determine pe cineva să se simtă înjosit. O imperfecțiune ar zice unii.

Îmi cer iertare pentru a pune capăt războiului. O imperfecțiune, clar… Mai ales când războiul nu a fost început de mine. Dar nu asta e important, nu? Iubind te dăruiești. Și atunci curajul de a spune “Iartă-mă!” nu mai e curaj. E dragoste.

Știu ca unii mă judecă în momentul citirii acestui articol. Unii vor spune că nu sunt așa. Dar eu ma cunosc foarte bine. Și cei care mi-au dat ocazia să fiu eu în prezența lor au putut observa asta.

Chiar dacă mai am o groază de spus… Adevărul e că imperfecțiunile astea formează perfectul. Am trăit 25 de ani imperfecți, alături de oameni imperfecți (familie, M.*, Tania, Adriana, Ștefan, Răzvan, Diana, Adi, Alin, Anne-Marie), în situații și locuri imperfecte… Am purtat discuții imperfecte din care am tras concluzii imperfecte. Sunt un om imperfect! Înconjurat de imperfecțiuni… Dar frumosul imperfecțiunilor. E că fac totul perfect.

Mă simt perfect la 25 de ani, datorită vouă și nu am posibilitatea decât să folosesc un cuvânt mic pentru o emoție mare. Mulțumesc următorilor…
– Familie
– M.*
– Tania
– Adriana
– Răzvan
– Ștefan
– Diana
– Adi
– Alin
– Anne-Marie

*PS: nu e o ordine anume, toți sunteți la fel de importanți pentru mine și voi sunteți familia mea. Ați contribuit la dezvoltarea mea și vreau să vă păstrez în sufletul meu imperfect, pe care voi îl faceți să strălucească, să fie perfect. Mulțumesc pentru un an minunat. Și că o să îmi fiți alături și pe mai departe…

Așteptări vs Realitate

A trecut și Crăciunul 2018. Vin sărbătorile anului nou… Pe măsură ce trec anii îmi dau seama tot mai mult că sărbătorile vin și trec fără să realizez asta. În câteva zile împlinesc 25 de ani… Uitându-mă înapoi sunt mulțumit, în mare parte, de mine… Dar știi tu cum e… Tindem să ne vedem părțile mai puțin bune… Parcă citind din cartea vieții noastre astea sclipesc mai tare… Ne sar în ochi mai ușor…

Am scris la titlu “Așteptări vs Realitate” pentru că, eu personal, am foarte multe așteptări de la oamenii din jurul meu, în special de la familie și prieteni și… Uneori și de la oamenii pe care abia îi cunosc… Adevărul gol goluț este că trebuie să renunț în a avea așteptărirealitatea e alta. Când nu ai așteptări, dacă se întâmplă ceva pozitiv, realitatea te va surprinde plăcut, însă dacă ai așteptări, în 95% din cazuri realitatea te va dezamăgi.

Începând cu anul mutării mele în Cluj, la facultate au început sa apară primele dezamăgiri… Pentru că, știi tu… Nu mai sunt părinții care să te sfătuiască și apoi dacă nu merge așa cum vrei tu să ai pe cine da vina… Când începi să locuiești singur, ești tu cu tine… Au apărut dezamăgiri pentru că eram mult prea naiv și credeam aproape orice promisiune. Mereu am fost o persoană săritoare, am ajutat cu ce am putut pe oricine… Am privit orice om frumos, sincer și corect… Cel puțin până la proba contrarie. Problema e că făcând asta și iubind oamenii, am fost și sunt destul de ușor de rănit. Nu am găsit încă rețeta protecției potrivite pentru asta. Revenind… Au trecut ani… Am terminat facultatea! Am început să lucrez cu oameni. Apoi masterul! Apoi am predat la studenți de toate vârstele… Credeam că știu să citesc oamenii, însă m-am înșelat atât de tare… Eram mințit cu zâmbetul pe buze și seninătatea cea mai strălucitoare. Fiind la început m-a durut atât de tare… Nici nu îți poți imagina. A mai trecut timp… Am trecut prin dezamăgiri de toate felurile… Am trecut peste deces… Lucru care mi-a guvernat toate dezamăgirile până la momentul acela. Am primit palme și orientat spre a nu mai avea așteptări de la nimeni și nimic… Și o perioadă nu mai aveam așteptări… Dar mai apoi mă îndrăgosteam iar…. Sau cineva îmi vorbea așa frumos și începeam iar să visez și să trăiesc în basme… Și iar aveam așteptări. Și iar realitatea îmi dădea o palmă… Și tot așa…

Dacă puteam să îi cer ceva moșului, de Crăciun, i-aș fi cerut să facă ceva ca eu să nu mai iubesc și implicit, să fiu imparțial; să pot fii fericit eu cu mine însumi la infinit și să aplic zâmbetul fals pentru toată lumea… După cum observ funcționează! Cel puțin la alții!

E trist… Dar ăsta sunt eu acum… Am așteptări pentru că sunt atât de naiv încât cred că cel din fața mea se va comporta la fel de frumos cu mine cum ma comport și eu cu el. Sunt atât de naiv încât am impresia că dacă eu am înțelegere față de cel din fața mea, reciproca e valabilă… Sunt atât de naiv încât cred că oamenii care zâmbesc frumos și simt lucrul acesta. Însă… Realitatea e alta!

Un alt articol…

Stiti ce imi place la o societate mica… inchegata?! Ca e extrapolarea unei familii mari…

:)) stiu ca nu intelegi la ce ma refer, dar am sa iti explic acuma…

 

 

Intr-o familie nu sunt mereu doar zile roz… nu te intelegi perfect mereu cu toata lumea insa in final ii iubesti… Si… cu totii avem matusa aia pe care nu o intelegem, care te scuipa mereu cand te vede “sa nu te deoache”, care pune mana pe tine si te strange ba de obraji, ba de umeri si te imbratiseaza de iti trosnesc toate oasele, ca doar ai crescut foarte mult de luna trecuta de cand nu te-a mai vazut. Cu totii avem unchiul ala morocanos, care de regula e sotul matusii mentionate inainte, care nu vrea sa vada pe nimeni sau sa discute cu nimeni, are mutra aia acra si lipsita de orice zambet si care iti arunca mereu o privire de ai impresia ca vrea sa te ucida doar cu privirea.

Cu totii avem frati si/sau surori sau verisori cu care ne intelegem asa bine incat zici ca in acelasi borcan am crescut amandoi/toti si parca e deajuns sa ne privim in ochi si stim ce vrea sa spuna celalalt. In fiecare familie este o mama protectoare (fie ca e chiar MAMA, fie ca e alt membru al familiei). In fiecare familie este cel putin o persoana care ar strabate munti si mari doar ca sa te vada fericit sau s-ar bate cu orice doar sa te apere pe tine.

Asa e si in societatile mici si inchegate… o mica mare familie… Sigur faceti parte dintr-un grup mic social. At least, la lucru/serviciu sau la scoala e fix la fel… daca stati sa observati este mereu acel lider care tine la grup (fie ca e el numit lider sau nu), acela e liderul adevarat, mama protectoare. In oricare grup este sufletul distractiei, acel membru sau acei membri care raspandesc bucurie si zambete in jur. Au ei un vibe aparte. Peste tot este persoana aia acra, care uneori se ascunde dupa un zambet, fortat sau nu, dar de cele mai multe ori e solitara. Este apoi acel om care ar face totul pentru ca restul sa fie fericiti (si el e pe ultimul loc mereu, ca si o mama care sacrifica totul pentru binele copiilor).

 

Fiecare grup social are “frati” sau “surori” care ar strabate munti si mari doar ca celalalt sa zambeasca sau ar sari oriunde si pe oricine daca ar fi nevoie doar sa isi apere “fratele/sora”. Stiti voi.. ca intr-o familie.

 

Asa ca mereu cand mai integrez intr-un nou grup il inteleg exact ca pe o familie. In familie nu e totul roz sau cu alte cuvinte nu e totul gri. Sunt o multitudine de culori si sentimente. Si cred ca asta face viata frumoasa… si… desigur… modul cum reactionezi tu, personal, la acestea!

 

Sa aveti un weekend pliiiin de zambete! 🙂 😉

Tastatura noua…

Am vrut neaparat sa imi iau o tastatura noua, cu tastatura numerica… am reusit sa fac asta… si uitandu-ma la un film am ramas adanc pe ganduri…

In putine cuvinte… am stat si m-am gandit… de ce ne ascundem ideile? de ce ne ferim sa spunem ce gandim? de ce NE E ASA FRICA DE PARERILE contradictorii ale celor din jur?! Pana la urma asta e parerea noastra?

Oare dupa asta nu atragem si nesiguranta de sine? nu atragem si greutatea de a lua o decizie pentru NOI!?

Acesta nu e un post lung… e doar o idee principala… Oare… si tie iti e frica sa arati cum gandesti sau cine esti?!

i_don_t_know_who_i_am_by_wasted49-d65uw4o

Întrebări fără răspuns…

Câteodată mă întreb cum ar fi să fiu o apă?

Ce curge lin, cuminte, frumos

Să scap de lumea asta șchioapă

Atingând un alt prag în cosmos.

Îmi pun mereu întrebări de ce lumea nu se raportează la alții precum ar vrea să se raporteze alții la ei..

De ce nu putem să îi vedem pe cei mai slabi ca pe alți frați ai noștri? De ce nu putem să nu mai judecăm lumea cu orice preț…? În loc să încercam să îi învățăm cum să facă sau să privească lucrurile.

Mă tot întreb de ce m-am născut în secolul ăsta și pe planeta asta…? De ce trebuie să sufăr atât…? De ce e așa greu sa trăiești frumos? De ce mereu altcineva știe mai bine ce e bine pentru mine și cum se face ca mereu altcineva știe ce ma face pe mine fericit?

De ce nu poți trece peste orgoliul tău și sa te lași instruit de cineva capabil în domeniul său….? De ce tot timpul ai excese de personalitate? De ce nu îți propui sa vezi partea bună a omului din fața ta și mereu îi scoți în evidență greșelile… Părțile negative?

De ce îți faci viața mai complicată și o faci și pe a altora…? De ce nu vrei să gândești lucrurile? De ce îți place să complici totul? De ce?

De ce nu îi iubești pe cei din jurul tău? De ce îți urăști profesorul? De ce nu te gândești mai mult la viața din spatele omului din fața ta…? Tu mereu vorbești în necunoștință de cauză. Până nu vezi tot tabloul nu poți sa îl critici și nu ai dreptul să îl critici decât dacă ești specialist în arta/pictură.

Nu poți fi artist fără sa simți. De ce arunci mereu răutate în jur? De ce nu vrei sa gândești lucrurile peste orgoliul tău? De ce nu îți poți lăsa eul deoparte și să ne vezi cu alți ochi?

De ce trebuie sa dai mereu vina pe zodie când tu nu poți înghiți pe cineva? De ce nu poți renunțaa personalitatea ta imensă să îi înțelegi și altuia punctul de vedere? De ce nu poți trăi frumos??

De ce nu poți întoarce bine pentru rău… La infinit… De ce?

De ce trebuie sa te bați cu pumnul în piept arătând cine ești tu în loc să îl iubești pe cel mai slab decât tine? De ce trebuie să te separi de cei mai micuți? De ce?

De ce ai uitat să fii copil? Să nu te mai uiți cum arată cel din fața ta sau cum gândește… Să luați jucăriile și să vă prefaceți că totul e frumos….?

De ce? De ce?

Mereu m-am întrebat de ce e așa greu totul? Mereu mi-am proiectat o viață fericită… Dacă am să fac aia sau aialaltă… Voi fi fericit… Adevărul e că nu îți dă nimeni nici o garanție… De ce e așa greu totul? De ce trebuie să mă gândesc eu mereu la alții, și fericirea mea să depindă mereu de alții? De ce nu fac eu chestiile care ma fac fericit? De ce nu sunt omul care m-ar face fericit (sa fiu)? De ce ma uit mereu dacă nu greșesc cuiva prin asta? De ce…? Pentru că ție nu îți pasă… Tu îți vezi de fericirea ta… Chiar dacă eu sunt nefericit… Mă iubești cât timp îți fac pe plac… Ții la mine până nu mai suntem pe aceeași felie… Când părerile noastre sunt diferite te gândești doar la confortul tău… De ce eu ma gândesc mereu la confortul altora când aleg dacă vreau să fiu sau nu fericit…? Când nimănui nu ii pasă dacă eu sunt sau nu fericit? În stilul meu…

Sunt întrebări la care niciodată nu am să am vre-un răspuns… Tot ce vreau e să fiu fericit… Tu nu?!

PS: nu m-am referit la vreo persoană anume… Întrebările acestea urlă din inima mea ce e cât un purice de cel puțin 3 ani. Azi poate am avut un click și am putut să scriu o parte din ele.

Scrisoare pentru BFFs

V-ati simtit vreodata ciudat? sunt sigur ca da… si asta poate insemna “tz” chestii…

wa-256

Hmmm…. Stii sentimentul ala cand iubesti pe cineva la fel cum iti iubesti fratele/sora… Momentul cand sentimentul din interiorul tau nu prea are o explicatie logica… Hehe…? de fapt cine sunt eu sa gasesc o logica atunci cand vine vorba de iubire?! in orice forma sau fel ar fi ea…?

E prietenul tau cel mai bun… e colegul tau de banca… e colega ta de la cursul de matematica… e colega aia care iti sopteste mereu la teste la anatomie… oricine… dar cand vine vorba de el/ea sufletul din interiorul tau se face cat un purice si inimioara ta urla parca stramtorita acolo ca nu poate respira… Dar nu vine vorba de dragoste… in that way… E absolut sigur ca e vorba de iubire… dar ce fel de iubire? pt ca e ciudat sentimentul… Daca persoana in cauza isi pica un examen sau e coplesita de stres. Daca e in culmea fericirii din cauza unui cadou sau… pur si simplu a baut prea mult… parca te incarca un sentiment prea mare se compasiune sau tristete… sau pur si simplu iti vine si tie sa plangi sau sa te bucuri cum nu ai facut-o pentru altcineva pana atunci. Stii? e ca si iubirea de frate…

E nemarginita… E uluitoare… E de neinlocuit… E minunata… E prea mare sa incapa in inima ta si da pe afara… Asta e iubirea de Frate! Faza e ca nu se aplica doar la fratii/surorile de sange… Ai trecut prin situatii de genul?!

59828dcc91b23aef19f9c3c4043311c1--guy-bff-my-best-friend-is-a-guy

Unii din prietenii mei spun ca nu iubesc pe nimeni cum se iubesc pe ei insisi, iar altii ar zice ca asta se traduce ca egoism. Eu consider ca e si un mecanism de defensiva in zilele noastre unde anxietatea preia controlul si ne duce pe culmile deznadejdii… Nu cred ca e egoism… Insa eu nu pot face asta. Suntem firi diferite si asta ne face frumosi. Eu am vreo 3 persoane (familia iese din socoteala aici) la care tin mai mult decat la mine (va stiti voi, deoarece cu siguranta cititi acest articol)… Si sincer sa va spun, in ultima vreme m-am schimbat foarte mult. Nu sunt ala care te obliga sa faci ceva, chiar si in calitate de BFF. Nu sunt persoana care te obliga sa imi spui ce te framanta sau daca ai nevoie de ajutor si cum. Mereu ma pun in locul tau… Mereu ma gandesc ce sa fac sa iti fie tie bine, chiar daca eu sunt pe locul 2. Zambetul tau e rasplata. Mereu cand patesti ceva, exagerezi cu bautura ori dai un rateu mi se piteste inima si nu stiu ce sa spun… Credeam ca sunt bun la cuvinte, ca pot sa iti ofer macar putin sprijin moral, dar adevarul e ca nu pot. Imi cer iertare pentru asta…!

Mereu ma gandesc ca nu pot sa fac nimic cand tu suferi, fie ca realizezi fie ca nu… am mustrari de constiinta ca sunt asa limitat si nu pot sa fac mai mult. Sunt acela care sta in casa, sub plapuma cu perna verde in brate si plange de dragul tau, de compasiune, mila sau ce mai stiu eu ce creierul meu decide sa formeze… Acel ciudat care isi doreste ca intr-o buna zi sa iti poata oferi tot sprijinul de care ai nevoie si sa stie cum sa discute cu tine fara sa te simti ofensat sau sa iti produca tristete…

original

Sunt mereu acel baiat care, in momentul in care te bucuri, ca ai trecut peste un hop in viata, ca ai reusit la rezidentiat, ca ai luat un examen, ca ti-a iesit un desen, ca ai primit locul de munca pe care ti-l doreai, ca ai plecat in concediul pe care il visai, ca fata pe care o placi ti-a zambit… s.a.m.d… nu stie cum sa iti spuna ca se bucura pentru tine ca si cum el ar fi in situatia ta. Mereu stau in spatele telefonului, tabletei, computerului si citesc isorioara ta fericita si nu stiu ce sa spun sau cum sa iti demonstrez ca sunt trup si suflet langa tine…

Sunt acela care incearca sa te incurajeze, de multe ori poate stangaci, dar sa stii ca mereu cand tu, copilul tau sau prietena ta pateste ceva parca pe mine ma doare mai tare… Si ma doare ca nu pot face nimic… sau ca nu stiu ce as putea sa fac…

Dar cel mai dureros e atunci cand am o idee de ce as putea face, dar nu am

nici cea mai vaga idee cum sa actionez sa nu stric totul… Ar fi mult de spus, dar tine minte…

bfed6d9f977b0aebdf2a1cf44ecc000b

TU esti cel mai bun prieten (cea mai buna prietena) al meu (3 la numar) si pentru tine as face totul!!! Chiar daca nu pare, din stangacia mea, te asigur ca sunt MEREU alaturi de tine!

 

Poate gandesc prea mult. Poate sunt ciudat ca ma exprim ciudat. Insa am mereu ganduri bune si un suflet mare… il pun mereu pe tava si asta nu e bine, insa asta sunt eu…. Ce sa fac?! Sunt eu… Cel mai bun prieten al tau! Te iubesc (mai mult decat pe mine)!

Anxiety…

Hi guys,

This is Akimoto and… Yeah…

I’ve suddenly started to write in English. If you wonder why, I invite you to read my little story…

I want to learn English so much and I saw I have some international subscribers on my YouTube channel, a lot of international followers on my Instagram account and a few on my Facebook page so I’ve decided to start writing some articles in English (or both languages, why not?! I have to think about it) and here it is… My first post in English.

Last week I had to take a head and cervical spine MRI because I have to follow up a medical condition I have and I was so anxious… I knew I had this medical condition since October 2015, but when you are in the middle of action in hospital (I’m a radiographer, you know?) when you find out you have a medical condition (I think that is what I have) you probably think too much and become anxious and depressed and…. But you know… 90% of cases aren’t that bad that you think. But… Sometimes… Knowing too much things isn’t that good… :))

So today I want to write something about anxiety… First of all, ANXIETY is characterised by a deep feeling of insecurity and restlessness about a potential danger. In other words you feel worried, but you don’t know why. But different people feel anxiety in different ways. For some people anxiety is the fear of failure, for others anxiety is the fear of losing someone, for others anxiety is just a bad feeling of being alone or they might feel they aren’t loved… I’ve been here myself and I know how it is… And I met so many people who “suffered” from anxiety… And I tell you ANXIETY has too many forms/types.

I like to say “time is the best doctor!” but if you don’t want to start treating yourself, the physician won’t force you. You understand what I’m saying? If you want to healing yourself you have to do something for you… You need to let someone to help you… A doctor, a family member, a friend… Time itself… I mean you have to want to be cured, you know? If you gave deep into dark feelings and you don’t let someone to help you or even get close to you, you will never make a step forward to be healthy again.

I’ve met a lot of people who are “part” of LGBT community and suffering from anxiety… They are afraid to express their true feelings because of how others might react… And family… And close friends… At least.. In Romania. They always live with that fear. And they are afraid they never be loved… And they’ll never have a family etc… And they become introvert and anxiety takes control over their whole life.

I’ve also met a lot of people, at work, who are sick and suffer from anxiety… Whether they have cancer or they have a fractured finger they suffer from some sort of anxiety… They are afraid to what kind of impact will that disease have on their lives.

There are some people who have pets (eg. a dog or a cat) and they’ll age up and at some point they are going to pass away. This is called ANXIETY (for owners)…

And the examples can continue indefinitely…

What I’m trying to say is We choose to suffer a lot from anxiety… Because it is anywhere and almost everyone suffers from anxiety. But you have to stay strong… You have to resign yourself… You have to do what you like… You have to focus on yourself… You have hobbies… Read! Take photos… Or draw portraits! Go out with your friends! Make origami! Meditate! Pray! Write things! Paint! Sing! Play the piano! Travel! (…) anything is well instead of dark feelings!

Live YOUR life! not others! Be happy with yourself! Enjoy your life! You are beautiful! You have such beautiful eyes! You are unique! You are the best! You deserve to live a beautiful life! And that life starts now with a smile!

Smile and get ready for wonderful things! :* eHug

Sistem toxic?

Sunt în camera de așteptare la un anumit spital din Cluj. Nu stau de mult… Poate de o oră? Dar sunt alții de mai de mult. Sunt doar curios cum ar fi dacă am avea niște protocoale bine stabilite și puse la punct, respectate de TOATE cadrele medicale. Lucrând în sistem știu că toți suntem oameni și uneori nu faci față pe bune. Nu ai cum! Sunt multe așa-zise “urgențe” care îți ocupă inutil timpul și ar putea fi rezolvate la farmacie, încât nu poți manageria corect situațiile cu adevărat urgente.

Dar asta doar pentru ca nu exista o asistenta sau un cadru medical pregătit sa “sorteze” cumva urgentele. Un asistent medical care sa poată prescrie o medicație de bază pentru urgențele “mai puțin urgente” și să ajute astfel medicii sa poată prelua comsulturile cu adevărat importante.

E doar o părere… Oricum… Respect medicilor di unitățile de primiri urgente… Nu le e ușor! Mulțumim pentru dedicare! Și… Garda ușoară!

Călătorim…

Călătorim… Din toate punctele de vedere…

Călătorim dintr-o parte în alta pentru a putea studia, pentru a putea munci, pentru a vizita… Călătorim… Călătorim prin viață… Călătorim și ne îndreptăm mereu spre o direcție bine stabilită de la bun început.

Obișnuiam să călătoresc mereu cu trenul, în studenție, ca mulți din voi… Am petrecut mult timp călătorind… În facultate prea puțin priveam pe geam… Știți voi… Cursuri de învățat, atlas de anatomie de fotografiat și reținut, examene de dat… Și… Credeam că știu și cunosc prea bine locurile astea. Până la urmă am trecut pe lângă ele de cel puțin 200 de ori.

Dacă știi să privești în jurul tău, în călătoria ta, locurile și oamenii, chiar dacă ai impresia că îi știi așa bine, ai să descoperi că fiecare lucru sau om are o strălucire aparte. De fiecare dată.

Așa călătorim și prin viață. Ne-am obișnuit cu ea. Ne e așa cunoscută. Obișnuim să spunem “eh. Mă cunosc eu foarte bine!” când, adevărul e că nu ne dăm timp să facem asta mai deloc. Călătorim pe drumul vieții și ne uităm doar în jos. La cursuri, la atlas și ne stresăm că vin examenele. Uităm să mai privim și în jur. Uităm să vedem frumusețea locurilor așa de cunoscute și să vedem sclipirea oamenilor așa familiari.

Oricât ai avea de studiat pentru examenul ce urmează în viața ta.. Mai ridică ochii din cursuri și privește frumusețea din jurul tău și iubirea din ochii celor ce te înconjoară!

O duminică minunată îți doresc! :*